164 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu

Mihai EminescuAstazi, 15 ianuarie 2014, se implinesc 164 de ani de la nasterea celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu.

Pentru cei care au auzit de Mihai Eminescu si au citit macar o poezie din sutele pe care el le-a scris, am pus mai jos o varianta actualizata pentru cea mai cunoscuta poezie a lui Mihai Eminescu, Luceafarul varianta 2014.

Pentru cei care inca incearca sa treaca examenul de bacalaureat si probabil nu au auzit de Mihai Eminescu, nu ar fi rau sa citeasca macar varianta asta, poate au noroc la vara si fac o buna impresie la examenul de bacalaureat. Asta doar daca in comisia de examinare va fi si Dana Blandu.

*A fost odată, ca în basm*
*N-ar mai fi niciodată -*
*Pe un tărâm în plin marasm*
*Un împărat şi tată*

* Cu două fete – cum să spui – *
*Crescute la ferestre*
*Unde pândeau vaporul lui*
*Aducător de zestre*

* Că toată tinereţea sa*
*În pribegii navale*
*Cărase tone de cafea*
*Blugi şi ţigări “nasoale”*

* Doar erau două la părinţi*
*Şi nu prea frumuşele*
*Fără succesuri mari la prinţi*
*Baroni ori beizadele*

* Dar se mandreau cu tatăl lor*
*Ce bea whisky cu litrul*
*Şi se visa un jucător*
*Cu fluier de arbitru*

*De-atât cărat din port in port*
*S-aducă de detoate*
*Fu uns ministru de transport*
*In câteva mandate*

* Avea tupeu, ambâţ, nărav*
*Ştia cum să vrăjească*
*Şi fu ales chiar pârcălab*
*La curtea-mpărătească*

*Pe unde-a fost el – port ori post*
*A strâns pe îndelete*
*Ca să le facă-n viată-un rost*
*Iubitelor lui fete*

*Veni-ntr-o zi un chitarist*
*Luă fata lui cea mare*
*Dar, vai, spectacolul fu trist ;*
*Divorţ şi partajare*

*C-avură-nspre aeroport*
*Viloi de la tataia*
*Dar l-au schimbat, tot către Nord*
*C-o casă-n Mogoşoaia*

Cum au facut şi ce au dres*
*Când fu de partajară*
*Cine cu ce s-o fi ales*
*Nu a ştiut o ţară*

*Cert e ca fata de-mpărat*
*Fără de soţ rămasă*
*Îşi cumpără, cumva pe blat*
*O şi mai scumpă casă..*

*În timpul ăsta, sora sa*
*Mezina, cum se zice*
*În cercuri largi se afirma*
*Fiţoasă şi ferice*

*Trecu prin şcoli de pe la noi*
*Şi chiar urmă prin State*
*Un curs intens de… piţi-goi*
*De-i zice facultate*

* Dar mult mai multe a-nvăţat*
*Prin baruri şi locante*
*Cu prinţi ieşiţi la agăţat*
*Modele – aspirante*

*Era a doua la părinţi*
*Mezina cea cu ţeluri*
*Dar a urcat, strângând din dinţi,*
*În topul de modeluri*

*Şi chiar cu bâlbe pe platou*
*Trup zvelt, CV subţire*
*A strâns un roi în jurul său*
*De stele-n devenire*

*Aşa ajuns-au la-mpărat*
*Roberta şi Alina*
*De care-apoi s-au ataşat*
*Monica şi Sulfina…*

*Acestea s-au lipit de el*
*Ca marca de scrisoare*
*Iar pe cea mică la Bruxelles*
*Au uns-o, cu fanfare.*

*El, jucător de Tabinet*
*Şeptic şi Licitaţii*
*Puse-ntr-o zi, în cabinet,*
*De-un Poker, cu confraţii*

*Cu patru dame-n mână sta*
*Şi ar mai fi vrut una*
*- Chintarul îl ademenea*
*Şi-l îmboldea Fortuna -*

*Se ridică incetişor*
*Cu cărţile în mână*
*Veni la geam şi, visător,*
*Privi mâhnit la lună*

*Mai apoi prinse a scruta*
*Cea boltă instelată*
*Pe care-odată-i se-arăta*
*O stea cu chip de fată*

* Avea un trup parcă sculptat*
*Păr aburind reflexii*
*Gură ce-ndeamnă la păcat*
*Sâni împliniţi şi sexy*

*Şi tot privind-o-ngândurat*
*Se-aprinde-odată flama*
*La pieptu-i de matroz umblat*
*Să cadă, dragă, dama*

*- Hai, vino-n cărti, râvnită stea*
*Prelinge-te pe masă*
*Că potu-i mare, scumpa mea*
*Şi jindul mă apasă*

*De vrei aievea să exişti*
*Coboară dintre stele*
*Dă-i dracului de pesedişti*
*Fii mir inimii mele*

*Într-un iatac municipal*
*Trăi-vom altă eră*
*Mie, Primarul General,*
*Să-mi fii consilieră*

*(Şi mai şopti, pierdut la geam*
*Cu ochii către astră)*
*Aş da o ţară sa te am*
*În Alianţa noastră*

*Iar ea, din cercul ei bengos*
*Răspunde-aşa, mieroasă:
*- Aş da o fugă până jos*
*Dar am cocoş acasă !*

*Şi, vai, ce trist bietu-mi călcău*
*Mai cu-cu-ri-g-grăieşte*
*C-un mameluc din staff-ul tău*
*Dosaru-i frunzăreşte*

* – Hai, luminează-mă-n amurg*
*Şi fă-ţi itinerarul*
*Cu forţa mea de brand-de-burg*
*Am să-i închid dosarul*

*Nu-s stele-n cer cât promitea*
*Blagoslovit cu flama*
*Doar ce s-a-ntors la mama sa*
*Că-i şi pică, zău, dama*

*- Cinstire Ţie Demiurg*
*Că mi-ai adus dameza*
*Sunt cel mai cool bărbat din burg*
*Şi simt că-mi creşte freza*

*Iar răpitoarea-i glăsuia*
*Privind din cărţi complice*
*- Dubleaza potul – ţara ta*
*Va fi tărâm ferice*

*- Cadâna mea, de când te-aştept*
*(Îi zice-atunci Înaltul)*
*Rămâi aici, la al meu piept*
*Să netezim asfaltul*

*Să mă îmbăt cu-n whisky fin*
*Sorbit din a ta gură,*
*Iar un taraf teleormănean*
*Să cânte pe bordură.*

*Că am şi eu damblaua mea*
*Sa ne trăim, dar, bine -*
*N-am mai vândut demult cafea*
*Dar azi mă vand pe tine*

*Şi, zău, al dracului să fiu*
*De n-om trăi regeşte*
*Mă dărui ţie, monstru viu,*
*Curat – marinăreşte…*

* Aşa fu potul adunat*
*De a aflat tot statul*
*Dar el ajunse Împărat*
*Vrăjind electoratul*

*De l-a crezut un dregator*
*Cu har, virtuţi şi vicii*
*Braţ al umilului popor*
*Tronând peste Servicii*

*Peste Parchet şi DNA*
*Justiţie, Armată…*
*Ei, bine, el le iriza*
*Cu astra adorată*

*- O, steaua mea de căpătâi*
*(Îi declama adese)*
*Gândirea ta perversă îi*
*Că e pe interese*

*Dar nu-i nimic, acelaşi fler*
*Mă mână şi pe mine*
*Îţi dau pe mâini un minister*
*Şi fonduri….A nu puţine*

*Ci mai coboară-n jos, încet*
*Alunecând spre bază*
*Aici, la mine-n cabinet*
*Chelia-mi luminează*

*Iar ea, de sus, din firma sa*
*De spaţii de parcare*
*Din când în când se cobora*
*Să pună de-o plimbare*

*Pân-au luat-o la-ntrebări*
*In Parlament, ghiolbanii :*
*La Ministerul de Plimbări*
*Prea se jongla cu banii*

*Că răsuflase-acel mister*
*De se iscase drama*
*Se ticluise-un minister*
*Ca să se plimbe dama*

*Cu un buget de emirat*
*Ce-şi vântură petrolul*
*Să aibă Marele Umblat*
*Din ce-şi plăti obolul*

*Pentru naveta astrei lui*
*Pe căile lactee*
*Azi la Paris, mâine-n Vaslui*
*Azi star, mâine femeie*

*Prin iarmaroace, la serbări*
*Cu presa după sine*
*Să vadă bietii electori*
*Cum se trăieşte bine !*

*Cu mici, cu beri, miei la proţap*
*Şi dansuri populare -*
*S-a dat turismul peste cap*
*De-atâta promovare…*

*Veniţi la noi, dragi călători*
*În mândrul <Land of Choice>*
*Căci brandul scumpei noastre ţări*
*Cârnaţii de Pleşcoi îs*

*Vai, Demiurgule, ne-ai dat*
*Atâta jale-n casă*
*C-un împărat prea inflamat*
*De-o astră prea focoasă*

*Fie-Ţi, dar, milă de-un popor*
*Ce ţi-a-nălţat biserici*
*Ia, Doamne, de prin preajma lor*
*Aceşti eroi nemernici !*

About neba


Notice: Undefined variable: img in /home/nebaro/public_html/wp-content/plugins/baw-gravatar-google-image/bawggi.php on line 360
Blogger amator

Check Also

Selfie

Buna melodia, face boxele sa vibreze. FacebookTweet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *